ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019. CUM VOTĂM ?
INFORMAȚII GENERALE
- În zilele de 8,9,10 noiembrie 2019, vor avea loc alegeri pentru Președintele României.
- Mandatul Președintelui României este de 5 ani.
- Preşedintele României se alege prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, în condiţiile prezentei legi.
- Este declarat ales candidatul care a întrunit, în primul tur de scrutin, majoritatea de voturi ale alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente.
- În cazul în care niciunul dintre candidaţi nu a întrunit majoritatea de voturi se organizează al doilea tur de scrutin în data de 24 noiembrie 2019, la care participă numai primii 2 candidaţi stabiliţi în ordinea numărului de voturi obţinute în primul tur. Este declarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi valabil exprimate.
Cine are dreptul de a fi ales?
Orice cetățean român care are drept de vot, are domiciliul în țară şi a împlinit, până în ziua alegerilor inclusiv, cel puţin 35 de ani poate fi ales în funcţia de Preşedinte al României.
Cine are dreptul să voteze și cine nu?
- Au dreptul să voteze cetăţenii români care au 18 ani împliniți până în ziua alegerilor inclusiv.
- Nu au dreptul de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele condamnate la pierderea drepturilor electorale, prin hotărâre judecătorească definitivă.
Cine poate vota în străinătate?
Cetățenii români care în ziua alegerilor se află în străinătate indiferent de motivul prezenței acestora pe teritoriul străin – domiciliați, rezidenți sau turiști.
Cum se poate vota în străinătate?
- Prin corespondență – dacă alegătorul s-a înregistrat pe portalul votstrainatate.ro cu opţiunea pentru votul prin corespondenţă.
Cum puteți verifica înscrierea în Registrul electoral cu opțiunea pentru votul prin corespondență?
După cinci zile de la primirea e-mailului de confirmare a înscrierii în Registrul electoral cu opțiunea votului prin corespondență, puteți verifica online dacă ați fost înregistrat/ă. Accesați www.registrulelectoral.ro, introduceți datele personale și veți afla dacă ați fost înscris cu opțiunea pentru votul prin corespondență.
- La secție de votare la care este arondat – dacă alegătorul s-a înregistrat pe portalul votstrainatate.ro cu această opțiune.
Cum puteți afla la ce secție de votare sunteți arondat?
Accesați www.registrulelectoral.ro introduceți datele personale și veți afla secția de votare la care ați fost arondat, inclusiv adresa acesteia.
- La orice secţie de votare din străinătate.
IMPORTANT! Lista secțiilor de votare organizate în străinătate va fi publicată pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe.
Unde votați dacă nu v-ați înregistrat pe portalul www.votstrainatate.ro?
Puteți vota la orice secţie de votare, fiind înscrişi în listele electorale suplimentare.
Care va fi orarul de funcționare a secțiilor de votare din străinătate?
Secțiile de votare din străinătate vor fi deschise timp de trei zile pentru fiecare tur al alegerilor, după cum urmează:
Vineri, 8/22 noiembrie 2019, între orele 12-21*
Sâmbătă, 9/23 noiembrie 2019, între orele 7-21*
Duminică, 10/24 noiembrie 2019, între orele 7-21*
*cu posibilitatea de prelungire până la ora 23:59 pentru alegătorii care se află la sediul secției de votare la ora 21:00, precum și pentru cei care se află la rând în afara sediului secției de votare.
Cu ce acte de identitate puteți vota?
Puteți vota cu un act de identitate valabil, emis de statul român, respectiv:
- cartea de identitate;
- cartea de identitate provizorie;
- buletinul de identitate ori paşaportul diplomatic;
- paşaportul diplomatic electronic;
- paşaportul de serviciu;
- paşaportul de serviciu electronic;
- paşaportul simplu, paşaportul simplu electronic;
- paşaportul simplu temporar;
- carnetul de serviciu militar (în cazul elevilor din şcolile militare).
Cum se desfășoară votarea?
- Alegătorii îşi prezintă actele de identitate operatorilor de calculator, care preiau şi introduc datele personale ale alegătorilor în Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal (SIMPV), conform hotărârii Autorităţii Electorale Permanente.
Art. 44, alin. (5) din Legea 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare
- SIMPV semnalează dacă:
- persoana care s-a prezentat la vot nu a împlinit vârsta de 18 ani până în ziua votării inclusiv;
- persoanei care s-a prezentat la vot i s-a interzis exercitarea dreptului de vot;
- alegătorul care s-a prezentat la vot este arondat la secţia de votare respectivă;
- alegătorul care s-a prezentat la vot este arondat la altă secţie de votare;
- alegătorul care s-a prezentat la vot este omis din lista electorală permanentă;
- alegătorul care s-a prezentat la vot figurează că şi-a mai exercitat dreptul de vot la acelaşi scrutin;
- alegătorul care s-a prezentat la vot figurează că a votat prin corespondenţă, votul prin corespondenţă transmis de acesta fiind recepţionat de biroul electoral competent.
Art. 44, alin. (6) din Legea 370/2004
- Alegătorii votează separat în cabine închise, aplicând ştampila cu menţiunea „VOTAT” înăuntrul patrulaterului care cuprinde numele candidatului pentru care optează.
Art. 44, alin. (9) din Legea 370/2004
- Alegătorul care, din motive temeinice, constatate de preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, nu poate să voteze singur are dreptul să cheme în cabina de votare un însoţitor ales de el, pentru a-l ajuta. Acesta nu poate fi din rândul persoanelor acreditate, al membrilor biroului electoral al secţiei de votare sau al candidaţilor.
Art. 44, alin. (10) din Legea 370/2004
- După ce a votat, alegătorul are obligaţia de a introduce buletinul de vot în urnă.
Art. 44, alin. (11) din Legea 370/2004
- Ştampila încredinţată pentru votare se restituie preşedintelui sau acelor membri ai biroului electoral al secţiei de votare desemnaţi de acesta.
Art. 44, alin. (13) din Legea 370/2004
Cum se votează prin corespondență?
După înregistrarea pe portalul www.votstrainatate.ro cu opţiunea pentru votul prin corespondenţă:
- PRIMIȚI DOCUMENTELE, prin Poşta Română, necesare exercitării votului prin corespondenţă, după cum urmează:
- două plicuri exterioare, marcate distinct pentru fiecare tur de scrutin;
- două plicuri interioare, marcate distinct pentru fiecare tur de scrutin;
- două autocolante cu menţiunea „VOTAT”, marcate distinct pentru fiecare tur de scrutin;
- două certificate de alegător, marcate distinct pentru fiecare tur de scrutin;
- două buletine de vot prin corespondenţă, marcate distinct pentru fiecare tur de scrutin;
- instrucţiuni privind exercitarea dreptului de vot;
- două autocolante cu adresa biroului electoral pentru votul prin corespondență din țară pe care alegătorul care a optat pentru transmiterea votului prin corespondență în țară îl va aplica pe plicul exterior.
- VOTAȚI!
- Pe buletinul de vot lipiți autocolantul cu menţiunea „VOTAT” pe patrulaterul cu candidatul pentru care optați;
- Introduceți apoi buletinul de vot astfel marcat în plicul interior, care nu are niciun semn distinctiv, apoi sigilați plicul;
- Completați certificatul de alegător, menţionând data şi semnând olograf;
- Introduceți plicul interior şi certificatul de alegător în plicul exterior, pe care îl sigilați.
- EXPEDIAȚI!
Dacă ați optat pentru transmiterea votului prin corespondență în țară aplicați autocolantul cu adresa biroului electoral pentru votul prin corespondență și depuneți plicul exterior la orice oficiu poştal sau în orice cutie poştală din țara-gazdă.
Puteți depune plicul la orice operator de curierat sau îl puteți transmite la sediul misiunii diplomatice sau al oficiului consular din țara-gazdă, pe cheltuiala dumneavoastră, sau îl puteți depune personal la sediul misiunii diplomatice sau al oficiului consular din țara-gazdă.
Atenție! Plicurile exterioare care conțin documentele de vot trebuie expediate astfel încât să poată fi livrate la sediile birourilor electorale pentru votul prin corespondență până cel mai târziu la data de 7 noiembrie 2019.
Contact Biroul Electoral Central
Strada Eugeniu Carada nr. 1, Sector 3, București
Tel: +40 21 313 74 79
+40 21 313 67 66
+40 21 313 02 10
Fax: +40 21 313 51 96
email: secretariat@bec.ro
Contact Autoritatea Electorală Permanentă
Str. Stavropoleos, nr. 6, Sector 3, Bucureşti, 030084
tel. +40 21 310 08 24
fax: +40 21 310 13 86
e-mail: registratura@roaep.ro; relatii.publice@roaep.ro